Firea se pregateste! A auzit că cei din diapora vin descheiați la șliț

Anunțatul miting al românilor din diaspora pe data de 10 august în Piața Victoriei a pus-o pe jar pe Gabriela Firea.

În primă fază, Primăria Capitalei nu a autorizat mitingul, dar primarul general i-a invitat luni la o şedinţă la sediul instituției pe reprezentanţii mai multor instituții, printre care SRI, SIE, și Poliția pentru o discuție despre eveniment.

Primăria Capitalei a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că primarul Gabriela Firea se va întâlni luni, la sediul Municipalităţii, cu reprezentanţii tuturor instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor, pentru a stabili „posibilitatea organizării în deplină siguranţă a unui eveniment de amploarea celui anunţat” şi vor fi avute în vedere aspecte esenţiale în desfăşurarea manifestării, cum ar fi accesul la spitalele din zonă, afluirea şi defluirea participanţilor, circulaţia autospecialelor de intervenţie medicală, pompieri, ISU.

Astfel, la această şedinţă au fost invitaţi să participe şefii Jandarmeriei, SRI, SIE, Prefecturii Capitalei, Poliţiei Rutiere, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale, RATB, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, ISU, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu.

Gabriela Firea susţine că a fost şi va rămâne „un adept al libertăţii de exprimare şi un om care respectă legea”, afirmând că în întâlnirile de săptămâna viitoare se vor găsi, „cu siguranţă”, soluţii legale şi eficiente şi pentru acest eveniment.

“Am fost şi voi rămâne un adept al libertăţii de exprimare. Am fost şi voi fi un om care respectă legea. Este simplu să nu ai nicio responsabilitate legală şi să acuzi ori să jigneşti, de pe margine, cum se întâmplă în aceste zile. Este regretabil că o manifestaţie a diasporei este politizată de USR şi PNL, partide care vor să confişte acţiunea românilor din afara graniţelor. Şi eu am membri din familie şi prieteni care muncesc sau învaţă în afara ţării şi aş fi ultima persoană care să facă un gest negativ la adresa diasporei. Mai presus de orice, însă, trebuie să respectăm toţi legile şi regulile. Cu siguranţă, în întâlnirile de săptămâna viitoare, se vor găsi soluţii legale şi eficiente şi pentru acest eveniment, cu garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor. Dacă se doreşte organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil dacă organizatorul îşi asumă responsabilităţile ce decurg din lege şi toate instituţiile statului conlucrează pentru a garanta siguranţă cetatenilor”, transmite Firea.

Reprezentanţii Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Capitalei l-au invitat la discuţii pe organizatorul manifestaţiei din 10 august, pentru a stabili cu toate instituţiile implicate detaliile tehnice ale evenimentului.

” Astfel, contactat telefonic de către secretarul comisiei, reprezentantul organizatorului a afirmat că, având în vedere că se află în afară ţării, în cursul zilei de luni va comunica reprezentanţilor PMB ziua în care poate ajunge la Bucureşti, la lucrările Comisiei pentru avizarea evenimentelor publice, pentru a stabili detaliile tehnice organizării mitingului. Reamintim că, potrivit Legii 60/1991, astfel de manifestări se aprobă respectând următoarea procedură: orice eveniment public trebuie declarat la Primăria Capitalei; în baza declaraţiei scrise şi înregistrate, organizatorul este invitat în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, constituite la nivelul PMB, pentru analizarea şi avizarea condiţiilor de desfăşurare a evenimentului. Urmare a discuţiilor avute cu organizatorul, în cadrul comisiei se încheie un protocol, semnat de acesta şi toate instituţiile implicate în bună desfăşurare a evenimentului. Abia în final, protocolul ajunge la Primarul General al Municipiului Bucureşti pentru aprobare”, afirmă Municipalitatea.

Organizatorii mitingului pe care românii din diaspora vor să îl organizeze în Piaţa Victoriei în 10 august au anunţat miercuri că Primăria Capitalei a refuzat să autorizeze protestul.

Joi, Gabriela Firea, a transmis că a luat act, la revenirea din concediul de odihnă, de faptul că cererea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în Piaţa Victoriei, în 10 august, a fost respinsă, motivul invocat fiind acela că un milion de participanţi, potrivit cifrei înaintate de către organizatori, ar perturba grav activitatea şi libera circulaţie în Bucureşti. Firea spunea că Municipalitatea „nu intenţionează să obstrucţioneze în niciun fel manifestaţiile publice, dar solicită ca organizatorii să-şi asume explicit respectarea legii” şi să încadreze în limite rezonabile din punct de vedere al numărului participanţilor, situaţie în care nu va mai exista niciun motiv pentru a nu fi autorizată manifestaţia.

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like!