Obligati de Politia Locala, COCALARII DIN BUZAU AU PUS MÂNA PE MĂTURĂ – VIDEO

Polţiştii locali au dat amenzi în valoare de peste un milion de lei, de la începutul anului. Potrivit bilanţului pe primul semestru, au fost constatate aproape 7 500 de contravenţii. Printre cei sancţionaţi se numără şi tineri, prinşi de agenţi făcând mizerie pe domeniul public.

Au pus mâna pe mătură şi au strâns mizeria pe care au făcut-o. Astfel au fost pedepsiţi tinerii surprinşi de patrule ale Poliţiei Locale în timp ce fumau, ori spărgeau seminţe prin parcurile din Buzău. Curăţenia, făcută de nevoie nu i-a scutit însă pe acei tineri de amenzi ori avertismente.

Potrivit bilanţului Poliţiei Locale, în primele şase luni ale anului, printre faptele contravenţionale depistate de agenţi, se numără, tulburarea ordinii şi liniştii publice, abandonul deseurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fumatul în spaţiile publice interzise prin lege, comerţul stradal neautorizat, pe raza municipiului Buzău, dar şi pentru respectarea hotărârii Consiliului Local Municipal, privind măsurile edilitar gospodăreşti, administrarea fondului locativ public şi privat şi alte măsuri pentru asigurarea ordinii şi curăţeniei în municipiul Buzău. Pentru astfel de fapte, precum şi altele, constatate în exercitarea competenţelor, politiştii locali au aplicat aproape 7 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste un million de lei.

Sursa: Tv Buzau

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Da-ne un Like!