Autoritatea Palestiniană ATACĂ România: ‘A comis o GRAVĂ ÎNCĂLCARE a rezoluţiilor ONU’

Participarea reprezentanţilor României, Cehiei, Austriei şi Ungariei la recepţia organizată de Israel înaintea inaugurării ambasadei americane din Ierusalim constituie o „gravă încălcare a rezoluţiilor ONU”, acuză Ministerul palestinian de Externe după chemarea la consultări a ambasadorilor.

Autoritatea Palestiniană a anunţat miercuri chemarea la consultări a ambasadorilor din România, Cehia, Austria şi Ungaria, după ce aceste ţări au trimis reprezentanţi la o recepţie organizată de Israel duminică, cu o zi înaintea inaugurării ambasadei Statelor Unite din Ierusalim.

Uniunea Europeană a refuzat să trimită reprezentanţi la această recepţie.

„Participarea reprezentanţilor celor patru ţări la această recepţie constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor Naţiunilor Unite”, a acuzat Ministerul palestinian de Externe, citat de AFP şi de cotidianul La Libre Belgique.

Ambasadorul palestinian în România, Fuad Kokaly, a fost rechemat la Ramallah pentru consultări, potrivit Ambasadei statului Palestina în România. Potrivit unui răspuns dat de Ambasada Palestinei în România la solicitarea MEDIAFAX, ambasadorul Fuad Kokaly a fost rechemat la Ramallah pentru consultări. „În acest moment nu putem decat să vă confirmăm că E.S. Dl. FUAD KOKALY – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina a fost rechemat la Ramallah pentru consultări”, se arată în răspunsul remis MEDIAFAX.

Loading...
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *