SISTEM de ALARMA pentru populatia ROMANIEI – IARNA va lovi cu VISCOL EXTREM de cel putin 3 ori. Detalii din partea meteorologilor

Este ultimul semnal de alarmă al specialiştilor. Deja ne pregătim pentru ce e mai rău. Sistemul de alertă a populaţiei în caz de fenomene meteo extreme a fost aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă şi urmează să fie implementat. Oraşele mari sunt cele mai expuse din cauza gradului mare de poluare.

Viscolul vine de cel puţin trei ori în această iarnă. Şi nu e tot. Ne aşteaptă ierni crunte şi veri din ce în ce mai secetoase.

Au fost scenele care au îngrozit România. În câteva secunde, vijeliile au luat vieţi şi au devastat oraşe. Iar românii au privit stupefiaţi urgia.

Scenariul ar putea să se repete. Ba chiar ar putea deveni un fenomen obişnuit, avertizează meteorologii. Alertele de vreme severă cresc înfricoşător de la o lună la alta. Elena Mateescu: „Dacă în 2015, la nivelul acestui an, ANM a emis un număr de 2693 de aceste tipuri de mesaje, în 2016, numărul acestora a fost de 3693.”

Recordul ar putea fi înregistrat anul acesta. Numai în primele nouă luni, s-au trimis peste 3.300 de astfel de mesaje. Schimbările climatice sunt de vină, avertizează specialiştii. Cristian Herea, vicepreşedintele Acadamiei Române: „Omenirea se află la răscruce. Planeta se încălzeşte cu o viteză fără precedent.”

VEZI SI: ANUNTUL care TE VA INGHETA, din partea METEOROLOGILOR „Vom avea o IARNA CATASTROFALA anuntata deja de FURTUNILE VIOLENTE din aceasta toamna!”

Autorităţile se pregătesc pentru ce e mai rău. Urmează una dintre cele mai geroase ierni. Elena Mateescu: „Prima lună de iarnă, decembrie 2017, pare a fi o lună normală dim punct de vedere termic şi cu cantitătţi de precipitaţii ceva mai mari. Nu excludem să avem perioade în care fenomenul de viscol să fie prezent.”

Şi urmează o vară care va topi România. Elena Mateescu: „Estimările climatice indică o creştere în continuare a temperaturii medii anuale a aerului, cu 1,5 până la 2,5 grade, până în 2021.” Ceea ce înseamnă temperaturi chiar şi de 50 de grade Celsius. Zonele urbane sunt cel mai grav afectate. În Europa, Bucureşti, Londra şi Madrid sunt considerate cele mai fierbinţi oraşe, din cauza poluării ridicate.

Sunt veşti care au speriat autorităţile române. Sistemul de alertă a populaţiei în caz de fenomene meteo extreme a fost aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă. Deja se poartă negocieri cu firmele de telefonie mobilă. Raed Arafat: „Am reuşit să conecetăm aplicaţia direct cu sistemul de avertizare al ANM-ului. Suntem deja în faza în care specificaţiile sunt realizate de către STS şi colegii de la IGSU se pregătesc pentru negocierile care vor fi cu mai mulţi furnizori.”

Pe lângă alerta meteo, mesajele de avertizare ar urma să ne spună şi cum să ne protejăm. (Sursa:observator.tv)

VEZI SI: ALERTA pe TERRA: China a pierdut controlul stației spațiale Tiangong-1. Nimeni nu știe unde va cădea colosul de 8,5 tone

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like!