Orchestra Operei Naționale Române Cluj s-a ridicat în picioare la intonarea imnului ”Deșteaptă-te române”, de către naționaliști, împotriva islamizării. Jandarmeria A AMENDAT patriotii!

Potrivit spectatorilor care au asistat la deschiderea noii stagiuni a Operei Române Cluj, care a debutat cu piesa ”Misă pentru pace” de Karl Jenkins, orchestra s-a ridicat în picioare la semnalul dirijorului, la intonarea imnului ”Deșteaptă-te, române”, de către naționaliștii care au dorit să oprească pasajul în care se făcea chemarea musulmană la rugăciune ”Adhaan”.

Premiera absolută a creației vocal-simfonice a fost găzduită de Royal Albert Hall of London, în anul 2000. Interpretarea în premieră națională pe scena teatrului liric din Cluj i-a adus în fața publicului pe soprana Diana Țugui, mezzosoprana Viktória Cormoș, tenorul Cristian Mogoșan, bas-baritonul Sebastian Balaj și Diana Canteșanu – solo violoncel, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului invitat Flavius Filip, cu participarea excepțională a Côr Caerdydd din Cardiff, cor ce a interpretat lucrarea cu prilejul premierei sale mondiale.

Pe lângă segmentele Ordinarium-ului (Kyrie, Sanctus, Agnus Dei, Benedictus) concertul include și alte variate surse literare sau muzicale.

Piesa a fost dedicată crizei din Kosovo și se dorește a fi o creație despre pace, dar a fost interzisă în Noua Zeelandă și la Berlin tocmai pentru pasajele referitoare la islam. – NapocaNews.ro

UPDATE:

Polițiștii au evacuat, duminică seară, cinci naţionalişti din clădirea Operei Naționale Cluj-Napoca, din cauza faptului că au perturbat un concert din deschiderea stagiunii, intitulat ”The Armed Man – Misă pentru pace”, în care era exprimată și o rugăciune în limba arabă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, cele cinci persoane — patru bărbați și o femeie — au fost conduse la secție și sancționate contravențional cu sume cuprinse între 500 și 700 de lei pentru nerespectarea măsurilor de ordine pentru buna desfășurare a manifestării culturale. Una dintre persane a primit, în plus, și o sancțiune pentru adresare de cuvinte jignitoare.

Practic, în momentul în care concertul vocal simfonic ”The Armed Man — Misă pentru pace” a ajuns la momentul rugăciunii în limba arabă, câteva persoane au perturbat spectacolul, au vociferat și au început să cânte imnul național ”Deșteaptă-te române!”.

Una dintre cele cinci persoane a protestat împotriva faptului că într-o instituție culturală din România au loc rugăciuni în limba arabă.

Cei cinci, printre care liderul Noua Dreaptă Cluj, au fost evacuați cu ajutorul luptătorilor trupelor speciale și conduși la poliție, după care spectacolul a fost reluat.

Potrivit site-ului Operei Naționale Cluj-Napoca, concertul ”The Armed Man — Misă pentru pace”, al compozitorului galez Karl Jenkins, a fost ales pentru deschiderea noii stagiuni, fiind o misă în 13 părți pentru voce feminină solo, violoncel solo, cor mixt și orchestră.

”Prima parte este construită pe baza cântecului ‘L’homme armé’ —de unde și titlul lucrării — din secolul XV, atât de des folosit în misele compozitorilor renascentiști; cea de-a doua constă în chemarea musulmană la rugăciune— Adhaan”, se arată pe site-ul Operei.

Pe lângă segmentele Ordinarium-ului (Kyrie, Sanctus, Agnus Dei, Benedictus) concertul include și alte variate surse literare sau muzicale.

Directorul Operei clujene, Florin Estefan , anunțase, cu câteva zile înainte, într-o conferință de presă, că a invitat, pentru acest eveniment din deschiderea stagiunii, o persoană de la Muftiatul din București pentru a participa la concert și pentru a lansa chemarea la rugăciunea musulmanilor.

loading...

Acest articol a fost citit de:7951 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *