Meseria plătită cu 2,500 de euro în România pe care nimeni nu o vrea

Câștigi de trei ori mai mult decât un profesor cu vechime.

În România, locurile unde se mai țin cursuri de tractoriști se pot număra pe degete. La Ștefănești, lângă Capitală, zeci de tineri învață mecanică agricolă visând la salarii de 2.500 de euro pe lună.

În sala de curs este liniște că s-ar auzi și musca. Răsfirați prin toată sala, mai mulți bărbați, între 17 și 50 de ani, îl țintuiesc pe profesor cu privirea. Unii își mai notează câte ceva pe caiet. „Ați văzut că au apărut aceste fenomene extreme, furtuni de praf în momentul în care solul este degradat”, le spune inginerul Marian Vintilă, profesor a generații și generații de tractoriști.

„Ați văzut că s-au înmulțit șoarecii? Asta e tot o urmare a faptului că nu s-au făcut lucrările pământului”, continuă profesorul. Timp de trei luni o să-i dăscălească pe bărbați cu privire la lucrările agricole. Că tractoristul nu e doar cel care conduce gălăgiosul autovehicul. Să fii tractorist trebuie să știi exact când să răstorni brazda. Adică să ai cunoștințe despre însămânțare, recoltare, întreținerea culturilor și multă rezistență la stres. Că pământul nu așteaptă, are viața lui.

„Programul este zi lumină. Atâta timp cât îți permite vremea, poți să lucrezi non-stop. Perioadele de pauze când nu-ți permite timpul să faci lucrările la zi. În agricultură lucrările trebuie să le faci în perioada optimă. De la 6 dimineața și până seara la 10”, spune Cătălin Baicu, cursant la specializarea tractorist. Bărbatul deja lucrează într-o societate agricolă, o afacere de familie, care îngrijește o mie de hectare de pământ.

De la 1.000 de euro în sus, pe lună

Banii pe care îi câștigă un tractorist spală orice urmă peiorativă din expresiile cu tractoriști. În timpul campaniilor agricole, toamna și primăvară, un tractorist cu experiență poate lua și 2.500 de euro pe lună. Iar în restul timpului, salariul este în jur de 1.000 de euro.

Prin comparație, un profesor titular, cu vechime la catedră, cu studii de scurtă durată, are salariul de 3319 lei (putin peste 700 de euro), iar un profesor de liceu, cu toate gradele didactice luate, aflat în prag de pensionare, câștigă 3950 lei (877 euro).

Mulți care vin la cursurile pentru tractoriști deja profesează, dar au nevoie de diplomă și să învețe mai multe. ”Unii au vocație, alții sunt fermieri mici sau puțin mai mărișori care s-au lovit și vor să-și facă singuri lucrările respective, iar alții, de ce să n-o recunoaștem, pentru bani, fiindcă este o meserie foarte bine plătită. E păcat că au fost desființate sau nu mai există acele licee agricole în care, începând de la 14 – 15 ani, tinerii erau familiarizați cu aceste mașini agricole, astfel încât la terminarea unui liceu și cu ceva stagiu în întreprinderile de profil, puteau deveni niște buni mecanici agricoli, niște buni tractoriști”, spune profesorul Marian Vintilă.

Puține școli mai țin cursuri de tractoriști

Probabil dacă ar mai fi existat liceele agricole cu specializarea mecanică agricolă, Marius Surugiu n-ar mai fi făcut naveta săptămânal Constanța-București pentru a ajunge la aceste cursuri de tractoriști. E un băiat serios și muncitor, care înțelege pământul și îl respectă.

„Este și tata tractorist și mi-a zis că este o meserie foarte bună și am vrut să urmez sfatul lui. Muncesc, îl ajut. Este și greu și ușor, numai că trebuie să știți cum să manevrezi tractorul, mai ales la discuit și la arat, trebuie să fii mereu atent cu ochii și în față și în spate”, explică băiatul.

Prietenii lui îl încurajează: „Mi-au spus să mă țin de treabă, să fiu serios, că e meserie bănoasă. Îmi place foarte mult”.

Meseria de tractorist s-a specializat, de când și utilajele au devenit și mai performante. „Acum tractorul intră în viteză fără ambreiaj, avem inversor electrohidraulic și este mult mai ușor de condus, de lucrat cu el”, ne explică, preț de o plimbare, un tractorist cu ștate vechi.

Dacă înainte de 1989 nu exista județ fără liceu agricol, acum abia mai găsești aceste specializări. Așa că mediul privat a preluat legătura.

Agromec Ștefănești scoate cam trei generații de tractoriști și combainieri pe an. În țară, mai există cursuri de tractoriști la Dumitra, Bistrița-Năsăud și în Vlăsineşti, Botoșani și alte școli de șoferi care fac cursuri pentru categoria TR. Sursa: Libertatea.ro

VEZI SI: DEZVALUIRI din spatele GRATIILOR. REGULILE NESCRISE ale SUPRAVIETUIRII in PUSCARIA de FEMEI din ROMANIA

loading...

Acest articol a fost citit de:82306 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *