ANUNT SOC: Ordonanta 13 va fi reactivata. Ati PROTESTAT ca PROSTII – Detalii de ultima ora

Ordonanța 13 va fi reactivată, dezvăluie Moise Guran pe Moise.ro. Intuiam, acum o săptămână, când s-a pensionat judecătoarea care ar fi trebuit să dea o sentință în procesul lui Liviu Dragnea, că acesta mai are un glonț de argint, la Curtea Constituțională. Nu înțelegeam exact cum va pleca de pe țeavă acel glonț încărcat, pentru că (ce greșeală!) nu-mi imaginam că tot Înalta Curte de Casație și Justiție va fi cea care va apăsa trăgaciul. Am crezut că pensionarea respectivă e o întâmplare, cel mult un accident. Acum știm că e o problemă la Înalta Curte, de vreme ce un alt complet a trimis la CCR excepția ridicată de Alina Bica de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență 14, cea care a abrogat Ordonanța 13, scrie Guran pe Moise.ro.

Să n-aveți niciun dubiu, Curtea Constituțională va anula Ordonanța 14, invocând, cel mai probabil, faptul că aceasta a fost emisă sub presiunea străzii. Acum devine explicabil și de ce Dragnea s-a împăcat cu Sorin Grindeanu, fostul premier fiind un martor cheie în acest caz, deși impresia mea este că indiferent ce va spune Grindeanu, domnii Dorneanu și Morar tot vor anula Ordonanța de Urgență 14.

Ca să înțelegem cât mai bine și cât mai mulți cum se vor desfășura lucrurile, vă reîmprospătez memoria cu o scurtă succesiune a evenimentelor.

Pe 31 ianuarie 2017, într-o miercuri pe care nu o vom uita niciodată, guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență 13, prin care a dezincriminat fapte de abuz în serviciu prin care un funcționar public produce un prejudiciu mai mic de 200 de mii de lei și a micșorat până la derizoriu pedepsele pentru faptele ce produc un prejudiciu mai mare de 200 de mii de lei. Cum termenul de intrare în vigoare a Ordonanței 13 era de zece zile, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, într-o dramatică numărătoare inversă a celor zece zile. În ziua a cincea, duminică 5 februarie 2017, Guvernul a emis Ordonanța de urgență 14, prin care abroga prevederile Ordonanței 13. Pe străzile orașelor României erau 600 de mii de oameni, cei mai mulți dintre ei chiar în fața Palatului Victoria din București. Premierul de atunci, domnul Sorin Grindeanu, a asigurat populația că nu e nicio șmecherie de tehnică legislativă și că Ordonanța 13 nu mai poate fi aplicată retroactiv.

19 zile mai târziu, Parlamentul a respins prin Lege Ordonanța 13 și a aprobat printr-o altă lege Ordonanța 14, cea contestată acum la Curtea Constituțională. Președintele Iohannis a promulgat ambele legi în aceeași zi. Așadar Ordonanța 13 nu a fost nicio zi în vigoare, dar de pe 10 februarie, data la care ar fi intrat în vigoare și până pe 24 februarie, data la care președintele a promulgat legile de respingere a Ordonanței 13 și de aprobare a Ordonanței 14, au fost 14 zile în care doar Ordonanța 14 a ținut Ordonanța 13 să nu intre în vigoare. Ceea ce înseamnă că dacă într-un viitor, oricare, acum, peste trei luni sau trei ani, Ordonanța 14 este declarată neconstituțională, ea va repune în vigoare pentru cele 14 zile din februarie Ordonanța 13.

Nu e nevoie de 14 zile, e suficientă o singură secundă în care o lege penală mai favorabilă să fie în vigoare, pentru a se aplica tuturor faptelor comise până la momentul în care n-a mai fost în vigoare, adică până pe 24 februarie 2017. Nu scapă numai Alina Bica și Liviu Dragnea. Scapă toți cei care au prejudiciat statul înainte de 24 februarie 2017, scapă chiar și cei prinși de DNA și condamnați definitiv, dacă nu și-au terminat încă de ispășit pedepsele. După sesizarea Curții Constituționale, care și-a dovedit în repetate rânduri ticăloșia, călcând în picioare normele de drept, nu ne mai întrebăm dacă, ne întrebăm doar când. Cum însă această mișcare face parte dintr-un ansamblu mai mare, vă propun să mai vorbim despre contextul în care Ordonanța 13 va lovi retroactiv, de dincolo de abrogarea sa.

loading...

Acest articol a fost citit de:8420 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *