Premierul Tudose l-a demis pe şeful ANAF pentru că nu l-a luat şi pe el în control la o fabrică de bere

Mihai Tudose nu tolerează bătaia de joc a subalternilor săi. Ultimul care s-a convins de asta este șeful ANAF, care a fost demis în această seară – pentru un gest absolut sfidător la adresa premierului, ce-i drept: a fost în control la o fabrică de bere și nu l-a luat și pe Mihai Tudose cu el.

”Deci stăteam relaxat în birou și îmi beam apa minerală, când dintr-o dată intră secretara agitată peste mine: «Șefu, șefu, să vedeți nenorocire, e incredibil ce-a făcut ANAF-ul!» Eu, calm, îi zic să mă lase să-mi termin apa minerală și abia pe urmă să discutăm. La care ea: «ANAF-ul a fost în control la o fabrică de bere!». Sincer vă spun, mi-a căzut apa minerală din mână când am auzit.”

Fără să stea prea mult pe gânduri, Mihai Tudose l-a sunat pe șeful ANAF și l-a anunțat că e demis. ”Lăsând la o parte mizeria pe care a făcut-o, c-a mers la fabrica aia fără mine, a avut și ghinionul să mi se termine apa minerală exact când am aflat vestea”, spune premierul. ”Și am terminat-o la modul că am scăpat paharul pe jos din cauza lui, iar pe un om care îmi provoacă o așa nenorocire nu am cum să-l iert.” – Sursa: TNR

loading...

Acest articol a fost citit de:21592 ori

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *