Iata cine sunt cei trei MILITARI MORTI aseară în accidentul din Argeș

Un camion militar care, transporta 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte, s-a răsturnat într-o prăpastie. Accidentul de circulaţie a avut loc în seara zilei de 29 iunie, în jurul orei 21.55, în județul Argeș.

Bodog: Trei militari aflați în camionul răsturnat în prăpastie au murit

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat, vineri, că trei militari aflați în camionul care s-a răsturnat într-o prăpastie în județul Argeș au murit, ultimii doi fiind scoși dintre fiare după aproximativ patru ore de la accident.

Șase persoane au fost transportate la spitalul din Câmpulung, trei cu traumatisme cranio-cerebrale. Toți militarii urmează să fie duși cu ambulanțele la București. Alți doi militari au fost transportați cu ambulanțe la Brașov, iar un altul, cu fractură nazală, la Pitești.

Un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident, joi, în jurul orei 21, în județul Argeș.

Autocamionul, ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se deplasa dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropiere de localitatea Valea Urdei, județul Argeș. În acest caz a fost sesizat Parchetul Militar, a anunțat MApN.

Cine sunt cei trei militari morți în Argeș

Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader au murit în urma accidentului din data de 29 iunie în apropierea localității Valea Urdei, județul Argeș, a transmis în această dimineață Antena 3.

Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și nu era necăsătorit. Mihai era veteran al teatrelor de operațiuni, cu două misiuni la activ în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil. Sursa: radio resita

loading...

Acest articol a fost citit de:8586 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *