FOCURI DE ARMA IN BUZAU: Un barbat a deschis focul asupra unor tineri care faceau gratar in miez de noapte in cartierul Brosteni

Un bărbat de 50 de ani a făcut uz de armă ca să scape de furia a trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani. Unul dintre tineri a fost lovit de o bilă din cauciuc însă a refuzat internarea.

Un scandal mai vechi între doi vecini, din cauza unui grătar, a degenerat azi-noapte după ce unul dintre protagoniști a primit vizita a trei prieteni pentru a chefui. Tulburentii și-au adus aminte de locatarul de la parter care în urmă cu ceva timp s-a legat de ei pentru că făceau grătar in miez de noapte.

În jurul orei 02.00, poliţia a fost sesizată despre producerea conflictului spontan și imediat echipa operativă din cadrul IPJ Buzău s-a deplasat la faţa locului şi a identificat persoanele implicate, respectiv trei tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani, precum şi un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Din primele verificări reiese faptul că în timpul conflictului spontan, bărbatul în vârstă de 50 de ani, deţinător legal de armă neletală de autoapărare, a făcut uz de armă. El a tras din balcon, cu bile de cauciuc, înspre scandalagii, lovindu-l pe unul dintre ei. Rănitul a refuzat însă internarea.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de armă neletală fără drept, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt. Sursa Foto: Reporter Buzoian

loading...

Acest articol a fost citit de:2956 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *