Despre Sfînta Paraschiva, Biserica Ortodoxa şi alte rahaturi

Nu, nu o să folosesc argumentul ăla de copii cretini : „urăsc religia pentru că nu există dumnezeu”. Nu. Accept că fiecare om are dreptul să aibă cîţi prieteni imaginari vrea el. Pentru asta am murit noi la revoluţie.

Ce nu accept este cînd mai sus numiţii oameni vor să-ţi bage pe gât cu forţa prietenii lor imaginari. NICI COPILUL NU IL VOI BOTEZA! Cum ar fi ora de religie de la şcoală. Bine, îmi pasă şi doar fix de mine, adică, dacă tot am terminat cu şcoala, ar putea acum să bage 10 ore de religie pe săptămînă. Nu îmi pasă.

Ce mă enervează în schimb este că am o biserică Sf. Paraschiva, sau Parascheva, chizda mă-sii, la 100 de metri de casă. Şi MC Paftenie, disc jockeyul uns cu mir şi-a tras nişte boxe nesimţite pe lăcaşul de incult şi se aude de la mine de acasă cum îl miluieşte pe el doamne! Arde-l în ficat de maimuţoi bărbos pe el şi pe toată rasa lui de şarlatani şi paraziţi sociali! Nu pot eu să mă cac liniştit la mine în casă fără să aud cum falsează pe nas un c*r cu sutană. Preasfîntă născătoaaareee de dumnezeeeeu, miluieşte-ne pe noooi. Miluite-aş cu maceta de mizerabil.

Şi nu înţeleg cum de e legal. Adică dacă eu scot boxele pe geam, să-mi asculte muzica tot cartierul, e nesimţire şi pasibil de amendă. Dacă dă concert Preacuviosul Flocea e pentru salvarea sufletelor noastre. E de bine. E frumos. E fantezie cu curcubee. Trebuie să stăm şi să înghiţim. Cum neamuri proaste, scutite de taxe şi impozite behăie pe nas PE BANII NOŞTRI pentru o şleahtă de jegoşi care n-au descoperit săpunul dar sunt convişi că au rîie din cauza păcatelor şi cerşetori care se adună la orice biserică ca muştele la căcat.
Sfinte căcat!

CITESTE SI:  PALMA USTURATOARE TRASA BISERICII: CE PREVEDE NOUA LEGE FUNERARA

E secolul 21. Dacă tot vreţi să ne futeţi la cap cu religia voastră cretină, măcar să fie melodios.

Pitici Gratis

loading...

Acest articol a fost citit de:2478 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *