Mein Kampf – de Adolf Hitler – a devenit cea mai vândută carte din Germania în 2016

MEIN KAMPF (LUPTA MEA) DE ADOLF HITLER – CEA MAI CITITA CARTE DIN 2016!

Noua ediție a lucrării Mein Kampf, a lui Adolf Hitler, însoțită de comentarii critice ale evreilor, pregătită Institutul Istoriei Contemporane din Munchen, a devenit cea mai vândută carte a anului 2016, transmite RIA Novosti, cu referire la Tagesspiegel.

Cartea a apărut pe rafturile librăriilor din Germania începând cu luna ianuarie a anului trecut.

Potrivit directorului Institutului de Istorie Contemporană, Andreas Wirsching, timp de un an au fost vândute 85 de mii de cărți, chiar dacă inițial se estima o vânzare de 4 mii de exemplare. La sfârșitul lunii ianuarie urmează să apară cel de-al șaselea tiraj.

Șeful institutului a anunțat că în curând urmează să apară și o ediție în limba franceză.”Această ediție nu va fi o traducere exactă a textului, ci o versiune prescurtată și prelucrată”, a declarat el.

Wirsching a menționat că au primit peste 70 de solicitări de traducere a cărții, însă “acest lucru depășește capacitățile institutului”. Cercetătorul a adăugat că unicul lucru pe care îl vor putea reuși este o traducere în engleză, pentru a cuprinde un auditoriu cât mai larg, titrează Sputniknews.ro.

  • Mein Kampf („Lupta mea”) a fost scrisă în anul 1924, în perioada în care Hitler se afla la închisoare. Lucrarea este considerată una fundamentală pentru ideologia național-socialistă, fiind editată în câteva milioane de exemplare în timpul vieții dictatorului german. Până în anul 1945, Mein Kampf a fost tradusă în 18 limbi, fiind vândute 12 milioane de exemplare.
CITESTE MEIN KAMPF TRADUSA IN LIMBA ROMANA AICI

loading...

Acest articol a fost citit de:7991 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *