Sa vindem tot. Dupa noi potopul. Romania trebuie stoarsa pana la ultima picatura. Statul vinde tot: CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa.

stvt

Ministerele Energiei, Economie și Transporturilor trebuie să prezinte, până pe 15 octombrie, un calendar de implementare a vânzărilor de pachete de acțiuni la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi București, Portul Constanța, prin majorarea de capital prin emiterea de noi acțiuni și vânzarea acestora pe bursă.

Totodată statul intenționează să cumpere participația Fondului Proprietatea la Salrom, Compania Națională a Sării, se arată într-un memorandum al Guvernului, potrivit zf.ro.
“Se are în vedere consolidarea poziției statului ca acționar, prin preluarea directă de la Fondul Proprietatea a pachetului de acțiuni, prin cesiunea (totală sau parțială a acestuia)”, se arată în memorandum. Statul deține 51% din Salrom, iar FP 49%.
În urma vânzării pachetelor de acțiuni, statul păstrează pachetul majoritar de acțiuni la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi București, Portul Constanța și Salrom.
De asemenea, statul va pierde/reduce pachetul de acțiuni deținut la Rompetrol, Sanevit 2003 Arad, precum și la alte 22 de societăți propuse de către Agenția Domeniilor Statului, sumele obținute din vânzarea acțiunilor vor rămâne la dispoziția înteprinderilor publice. În prezent un număr de opt companii cu capital majoritar de stat sunt listate pe piața principală, încă din anul 1997.

loading...

Acest articol a fost citit de:12723 ori

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *