Revizuirea Constitutiei: Cine decide cand si cum ne pot fi ascultate telefoanele

Comisia de revizuire a Constitutiei a adoptat, marti, o serie de amendamente prin care se precizeaza ca interceptarile se pot face numai in cursul procesului penal, fiind eliminat textul care oferea procurorului dispunerea masurii in regim de urgenta.

„Interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, inregistrarea in mediul ambiental, localizarea sau urmarirea prin GPS, ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, inregistrarea de imagini, obtinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevazute de lege se dispun de judecatorul instantei competente sa judece fondul cauzei si numai in cursul procesului penal”, se arata in amendamentul adoptat in Comisia de revizuire la propunerea Asociatiei Magistratilor din Romania.

In forma initiala a textului din initiativa de revizuire, se preciza pentru articolul 28, alineatul 3: „Retinerea, predarea sau perchizitionarea trimiterilor postale, interceptarea convorbirilor si a comunicarilor, interceptarea in mediul ambiental, perchezitia informatica si accesul la un sistem informatic si la un suport de stocare a datelor informatice, obtinerea datelor informatice, inclusiv a datelor de trafic si a datelor de localizare, identificarea abonatului, a proprietarului, a utilizatorului unui sistem de comunicatii electronice sau a unui punct de acces la un sistem informatic ori alte asemenea tehnici se dispun de judecator, in conditiile legii”.

Totodata, textul care stabilea posibilitatea procurorului de a dispune pentru 48 de ore, in cazuri de urgenta deosebita, interceptarea comunicatiilor a fost eliminat de membrii comisiei. Aceasta reglementare era prevazuta atat in textul initiativei de revizuire a Constitutiei, cat si in amendamentele propuse de AMR.

De asemenea, membrii Comisiei juridice au mai adoptat un amendament prin care principiul egalitatii de arme intre acuzare si aparare este extins de la faza de judecata la intregul curs al procesului penal.

Sursa: Ziare.com

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like!