Esecul DISCRIMINARII POZITIVE: Tiganii nu se inghesuie sa-si trimita copiii la scoala pe locurile special rezervate

În timp ce elevii români sau cei care aparţin minorităţilor tradiţionale din Banat trebuie să înveţe bine şi să obţină note mari pentru a intra la liceele din Timiş, mai ales la instituţiile de prestigiu din Timişoara, elevii care provin din familii de ţigani beneficiază automat de peste 300 de locuri speciale care le sunt dedicate exclusiv lor. Cu toate acestea, doar 60 de locuri din oficiu au fost ocupate.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Timiş la solicitarea jurnaliştilor de la PressAlert, în judeţul Timiş au fost disponibile peste 400 de locuri speciale pentru ţigani în anul şcolar 2013 – 2014, însă prea puţine s-au ocupat. Astfel, mai multe clase de liceu au rămas neformate. Autorităţie consideră că restul copiilor care aparţin celei mai numeroase minorităţi etnice din România fie au abandonat şcoala, fie nu s-au declarat ţigani.

Cornel Petroman, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, a afirmat că, din toamnă, vor fi înfiinţate tot în jur de 200 de clase, la fel ca în anul precedent, însă va scădea numărul claselor cu profil tehnologic şi va creşte numărul claselor profesionale. “Există această scădere pentru că s-a reînfiinţat clasa profesională după clasa a VIII-a şi o parte din elevi vor merge direct la şcoala profesională. Vom avea 27 de clase profesionale, 81 la filiera teoretică, 65 la cea tehnologică şi 17 la cea vocaţională”, a precizat Cornel Petroman pentru PressAlert. Inspectorul şcolar general este de părere că introducerea şcolii profesionale după clasa a VIII-a este o idee foarte bună pentru că “cei care nu se simt în stare să urmeze liceul, se vor orienta mai bine”.

CITESTE SI:  VIDEO. TIGANI blocaţi în trafic de MASCATI.” Am venit să plătim impoziturile şi suntem ca teroriştii”

Conform legislaţiei care promovează “discriminarea pozitivă”, pentru anul școlar 2013-2014, elevii de etnie ţigănească au avut rezervate mai multe locuri la liceele timișene, atât la cursuri de zi, cât și la cursuri serale și cu frecvență redusă.

Oficial în Timişoara trăiesc puţin peste 2.100 de ţigani, dintr-un total al populaţiei de circa 319.000 de persoane. Conform recensământului din 2011, la nivelul judeţului Timiş ţiganii ar fi aproximativ 14.500 de persoane din 683.500. Numărul lor este însă mult mai mare, ajungând la “peste 45.000″, aşa cum susţinea încă de acum câţiva ani şi unul din liderii locali ai acestei comunităţi, Rudolf Stancu, de la Centrul Creştin al Romilor din România, filiala Banat. El pune acest lucru pe seama lipsei actelor, mulţi ţigani nefiind înregistraţi în evidenţele statului. Deasemenea acesta a cerut şi ca ţiganii să aibe reprezentanţi în toate instituţiile publice. Sursa: FrontPress.ro

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.